Întrunire a Comitetului interministerial pentru monitorizarea şi managementul potenţialelor infecţii cu noul coronavirus, cu participarea ministrului Victor Costache

Postat la: 27.01.2020 10:03 | Scris de: ZIUA NEWS

Întrunire a Comitetului interministerial pentru monitorizarea şi managementul potenţialelor infecţii cu noul coronavirus, cu participarea ministrului Victor Costache

Comitetul interministerial pentru monitorizarea şi managementul potenţialelor infecţii cu noul coronavirus se reuneşte, luni, la şedinţă urmând a participa şi ministrul Sănătăţii, Victor Costache. Marţi este aşteptat în ţară un ansamblu de 25 de artişti care au fost într-un turneu în China.

Şedinţa Comitetului interministerial pentru monitorizarea şi managementul potenţialelor infecţii cu noul coronavirus începe la ora 12.00 şi are loc la Ministerul Sănătăţii.

La şedinţă va participa şi ministrul Sănătăţii, Victor Costache.

Secialiştii iau în discuţie ultimele evoluţii legate de noul coronavirus şi se pregătesc pentru sosirea în ţară, în cursul zilei de marţi, a unui ansamblu de 25 de artişti din Mioveni care au fost într-un turneu în China.

În data de 22 ianuarie 2020 s-a constituit Comitetul interministerial
pentru monitorizarea şi managementul potenţialelor infecţii cu noul coronavirus, format din specialişti, sub coordonarea miniştrilor din Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.â

Comitetul are comunicări zilnice cu privire la situaţia înregistrată de evoluţia coronavirusului.