Doi bărbaţi au fost loviţi de trăsnet la Suceava. Unde se aflau victimele şi care este starea lor

Postat la: 14.06.2019 06:48 | Scris de: ZIUA NEWS

Doi bărbaţi au fost loviţi de trăsnet la Suceava. Unde se aflau victimele şi care este starea lor

Doi bărbaţi din Vatra Dornei, judeţul Suceava, au fost loviţi de un trăsnet, joi după-amiază. Victimele erau în stare de semiconştienţă când au ajuns salavatorii la faţa locului. Cei doi bărbaţi au fost transportaţi la spitalul din localitate.

Cei doi bărbaţi din Vatra Dornei se aflau în zona cimitirului din oraş când au fost loviţi de trăsnet. Nu se ştie, deocamdată, dacă erau împreună. Unul dintre ei a fost găsit în cimitir, iar celălalt la câţiva metri distanţă.

Cei doi au vârste cuprinse între 50 şi 60 de ani. Când salvatorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au ajuns la faţa locului, bărbaţii erau în stare de semiconştienţă. Cele două victime au fost transportate la spitalul din staţiune. Deocamdată, nu se ştie dacă se impune transferul într-o altă unitate medicală.