Anexele secretizate de SRI nasc controverse. Apelul făcut de doi magistrați CSM: Importanța desecretizării actelor

Postat la: 24.06.2019 10:19 | Scris de: ZIUA NEWS

Anexele secretizate de SRI nasc controverse. Apelul făcut de doi magistrați CSM: Importanța desecretizării actelor

Unul dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii, Romeu Chelariu, a vorbit despre Raportul Inspecţiei Judiciare cu privire la „Protocolul secret dintre SRI şi PCCJ" şi cele 19 anexe secrete pe care le conţine. Romeu Chelariu afirmă tranșant că Inspecţia Judiciară este obligată să desecretizeze cele 19 anexe. O opinie asemănătoare a avut-o și Victor Alistar, al doilea membru CSM din partea societăţii civile.

„Pentru că discuția în Plenul CSM să fie purtată în cunoștință de cauză, în interesul sistemului de justiție, precum și în corelație directă cu drepturile și libertățile fundamentale și legale ale cetățenilor români, cred că toate cele 19 anexe la Raportul Inspecției Judiciare privind modalitatea de aplicare a Protocolului de cooperare dintre Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații din 2009 - clasificate cu grad de secretizare „strict secret" de la unitățile emitente, respectiv parchete, SRI, trebuie declasificate, denunțate și, de urgență, publicate", a declarat Romeu Chelariu, potrivit site-ului Cotidianul, cu privire la cele 19 anexe secretizate.

Chelariu a mai declarat, potrivit aceleiași surse, că „prezentarea unei documentații incomplete conduce, în mod inevitabil, la exprimarea unor concluzii parțiale și nenecesare Autorității Judecătorești din România", punctând atât în privința calității statului de drept în România.