Achiziții dubioase la Regionala CFR București

Postat la: 19.09.2019 20:47 | Scris de: ZIUA NEWS

Achiziții dubioase la Regionala CFR București

Surse din cadrul CFR au declarat pentru Jurnaliștii.ro că, după ce a fost schimbat din funcție de Răzvan Cuc la întoarcerea în conducerea ministerului pentru a treia oară, „umbra" lui Ion Gavrilă încă mai bântuie Regionala CFR București.

Acesta încă ar mai deține controlul prin oamenii plantați în sistem, șefi de divizie (investiții și comercial) și directorul regional, Laurențiu Maraloi, care fac ceea ce știu mai bine, adică achiziții asupra cărora există indicii că nu ar fi tocmai curate. Acestea ar fi ajuns la urechea actualului director general, Constantin Axinia, care a dispus efectuarea unui audit intern la regională CFR București.

„În urma verificărilor, au fost schimbați din funcție șefii de divizie comercial și investiții și sancționați ceilalți salariați implicați în procesul de achiziții publice și derularea contractelor", susțin surse feroviare. Potrivit surselor noastre din cadrul regionalei, într-un raport aprobat de directorul Axinia se consemnează că majoritatea contractelor au fost atribuite către trei firme, LuKarom Mineral, StrictAqua Serv și Gardinariu SRL, controlate din umbră de oameni din ministerul Transporturilor.

Printre neregulile incluse în raport amintim: achiziții la suprapreț după modelul „Necolaiciuc" (fost director CFR condamnat la 8 ani de închisoare pentru abuz în serviciu) a unor tractoare, remorci și basculante, primirea și recepția unor produse neconforme sau fără a fi autorizate de AFER, atribuiri de contracte fără licitații, întârzieri în livrarea produselor fără ca regională să calculeze penalități de întârziere în valoare de sute de mii de lei, produse livrate înainte ca părțile să semneze contractul, achiziții făcute fără garanție de bună execuție constituită.

În ciuda acestor nereguli grave, în urmă cu câteva zile directorul general i-a repus în funcție pe cei doi șefi schimbați anterior. I-am trimis un mesaj directorului Axinia pentru a ne da detalii despre ultimele sale acțiuni, iar răspunsul îl vom publica când ne va parveni. Între timp, la CFR au loc și verificări ale Corpului de control al primului ministru, Viorica Dăncilă.

Feroviarii au stopat pichetele începute luni în față ministerului pentru alocarea de fonduri necesare întreținerii căii ferate, achiziției de material rulant nou și aprobării Statutului Personalului Feroviar. După o discuție plină de promisiuni din partea lui Răzvan Cuc, feroviarii s-au liniștit. Lucrurile vor mai „merge și așa". Nu se știe pentru cât timp.