SARBATORI RELIGIOASE - 21 martie

Postat la: 21.03.2017 03:25 | Scris de: E-politic

db50e650-27e9-456c-a32c-d18d2c80b9dc

Ortodoxe
Sf. Ier. Iacob Mărturisitorul și Toma; Sf. Cuv. Serapion

Greco-catolice
Sf. cuv. ep. Iacob Mărturisitorul

Romano-catolice
Sf. Nicolae de Flüe, pustnic

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul, pomenit în calendarul creștin ortodox la 21 martie, a trăit în vremea împăratului Copronim (741-775), făcându-se monah de foarte tânăr.

Sfântul Iacob a fost hirotonit episcop, iar în timpul iconoclasmului a fost obligat să se retragă din scaunul episcopal. În acea perioadă Biserica era tulburată de mișcarea iconoclastă, care impunea distrugerea icoanelor, acțiune declanșată de Leon al III-lea Isaurul (714-741), tatăl lui Copronim.

Susținerea de către împărat a acestei erezii a determinat prigonirea acelora care se împotriveau, iconodulii, păstrători ai dreptei credințe. Printre aceștia s-a aflat și Cuviosul Iacob, care ajuns episcop a fost arestat și supus la multe chinuri, fiind în cele din urmă omorât.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)