O muscă amețită în ochiul ciclonului

Așa văd eu România. Într-un moment de maximă tensiune la nivel mondial, Bucureștiul e total paralizat. În timp ce echilibrul de putere al lumii se schimbă cu repeziciune. Și ne aflăm în mod dramatic chiar într-un ochi al ciclonului.

Uniunea Europeană i-a dat Turciei un ultimatum. Va fi supusă unui val uriaș de sancțiuni, dacă nu renunță la extragerea combustibililor fosili din platforma continentală a Ciprului. Iar Turcia nu renunță. Cel mai important membru NATO ca forță militară sfidează alianța și încheie cu Rusia și Vladimir Putin un mega aranjament financiar, achiziționând de la Moscova și nu de la Washington aeronave multirol. Teoretic, dacă Turcia își schimb partenerul, Marea Neagră și chiar o parte din Marea Mediterană vor fi un capitol închis pentru Alianța Nord Atlantică. Iar aceasta este doar partea romantică a unei lumi care se întoarce cu fundul în sus.

Supusă unor repetate ultimatumuri din partea Statelor Unite, Coreea de Nord reușește performanța de a-și upgrada parteneriatul politic cu China. Tocmai s-a încheiat o vizită istorică a președintelui Chinei în Coreea de Nord. Iar Coreea de Nord anunță că a început numărătoarea inversă. Au mai rămas doar câteva zile până când va dispune de armament atomic. În timp ce Washingtonul e silit să rămână spectator. Și asta este departe de a însemna tot balamucul care se instalează pe scena lumii.

Donald Trump, considerând că predecesorul său Obama a fost excesiv de slab, a stricat înțelegerea Vestului cu Iranul, perfectată după mai mulți ani de negocieri. În prezent, Uniunea Europeană se străduiește să susțină Iranul în ciuda embargoului din ce în ce mai sever al Statelor Unite, în timp ce Teheranul amenință tacit și uneori chiar expres cu strangularea Strâmtorii Ormuz. Închiderea acestei strâmtori ar arunca în aer echilibrul energetic al lumii. Simpla amenințare, generată de exploziile produse zilele trecute în cazul unor petroliere, precum și doborârea unei drone aparținând Statelor Unite, a făcut să explodeze prețul țițeiului pe bursele mondiale de mărfuri.

Iar bomba bombelor poate fi declanșată chiar din interiorul Uniunii Europene. Motorul politic UE, alcătuit din Germania și Franța și susținut de nucleul dur, se opune cu înverșunare politicilor lui Donald Trump în cazul unor capitole importante, cum ar fi politica față de Iran, raporturile comerciale cu China, conducta Nord Stream 2, aflată în construcție și care va lega Rusia de Germania și mai ales politica de apărare și de înarmare. În același timp, Europa este diviziată. Profund. Mai profund decât oricând. Nucleul dur al statelor de la Vișegrad, cărora România a ezitat până la urmă să li se alăture, a creat un pol de putere care a dat literalmente peste cap jocurile popularilor și socialiștilor europeni. În numele acestui grup, Viktor Orban, mai marele Ungariei s-a exprimat în termeni fără echivoc. Nu va fi susținut pentru pozițiile cheie în Uniunea Europeană niciunul dintre liderii propuși de populari sau de socialiști care s-a poziționat în trecut împotriva statelor din estul Europei. Punct. Iar acum piesele de remi au trebuit să fie din nou amestecate, pentru ca, în final, din balamucul de la Bruxelles, să poată fi realizată o nouă construcție de putere. Tensiunile din interiorul UE, pe de-o parte, dintre UE și Turcia pe de altă parte, un stat amenințat cu excomunicarea, deși e ținut pe tușă de 20 de ani și, în fine, tensiunile dintre Uniunea Europeană și Statele Unite aruncă în aer întreaga construcție poltică post-belică și lasă Rusiei un excepțional spațiu de manevră. Și asta se întâmplă fix într-o perioadă scurtă de timp, în care gravele inconsecvențe ale lui Klaus Iohannis și lipsa de mobilitate a politicienilor de la Washington, combinate nefast cu prestația contraproductivă a ambasadorului nostru în Statele Unite au condus la pierderea de către București în beneficiul Varșoviei a privilegiului de a deveni cel mai relevant aliat al Statelor Unite în această parte a lumii.

Dacă ești incapabil să faci în așa fel încât să devii indispensabil într-un sistem de alianțe, dacă din rea credință sau din prostie nu știi să-ți valorifici excepționalul avantaj geopolitic, atunci, ca stat mic, ca stat santinelă, ca stat de frontieră, România nu mai poate juca un rol relevant. Și poate fi oricând sacrificată, ca orice carte minoră în pokerul politic.

Amețită de incapacitatea conducătorilor săi sau poate de apetența lor trădătoare, România s-a trezit în ochiul ciclonului, părăsită sau ignorată de aliați și nu știe încotro să o apuce. Asta se întâmplă în plan extern. Fiindcă în plan intern balamucul e și mai mare. În loc să se joace șah, la București se joacă alba-neagra.

Sorin Rosca Stanescu