Petiţie pentru rescrierea sezonului 8 al serialuliu GAME OF THRONES. Ce îi nemulţumeşte pe fani

Postat la: 17.05.2019 20:20 | Scris de: ZIUA NEWS

Petiţie pentru rescrierea sezonului 8 al serialuliu GAME OF THRONES. Ce îi nemulţumeşte pe fani

În mediul online circulă o petiţie pentru rescrierea scenariului celui de-al optulea şi ultim sezon al serialului "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones" - pentru că producţia "merită să aibă un final clar" - a fost publicată online, fiind semnată deja de peste 260.000 de fani, potrivit The Independent.

"Refaceţi «Game of Thrones, sezonul 8», cu scenarişti competenţi", este titlul petiţiei, care a fost creată pe 9 mai şi, până la ora difuzării acestei ştiri, a fost semnată de 272.203 persoane. "Surprinde-mă şi fă să se întâmple acest lucru, HBO", se mai arată în petiţie. Numeroşi fani au criticat episodul de duminică seară, în care personajul Daenerys Targaryen incendiază King's Landing.

"Înţeleg că este «GOT», dar nu arunca la gunoi opt ani în care a fost construit un personaj, gândind că ne vei şoca şi ne vei lăsa cu gura căscată. Este foarte urât", a scris un fan. Alţii au fost de părere că producătorii s-au grăbit să încheie serialul. Episodul final al serialului "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones" va fi difuzat pe 19 mai.

Încă de la lansare, în 2011, "Urzeala Tronurilor" a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. "Game of Thrones" a primit de-a lungul timpului foarte multe premii, inclusiv 47 de Primetime Emmy, cinci trofee din partea Sindicatului actorilor americani şi un Peabody Award. Inspirat din seria de romane "A Song of Ice and Fire/Cântec de gheaţă şi foc", de George R.R. Martin, serialul "Urzeala tronurilor" are o acţiune amplasată într-un ţinut fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din "Urzeala tronurilor".